Ţărână murdară sub tălpi neglijente, fire de iarbă plecate de scârbă, gângănii aleargă speriate de mormane de mizerie ce se înşiră pe zâmbete largi şi ipocrite.
Ţipete zburdă printre mâini ce se frământă în haos, picioare se dezmembrează în deziluzii, inimi afone se pierd în resemnare.
Ecouri acoperă bypassuri plăpânde, liniştea dispare sub tunete dezorganizate; furie, invidie, decepţii, întrebări se ridică în pâclă şi se holbează monstruos la feţe rătăcite, inexpresive.
Nori trec în valuri şi se hlizesc sinistru la ce a rămas, fulgere despică cerul şi pământul, iar ei... stau şi privesc. Nu mai ştiu să se roage, nu mai ştiu să-şi dorească, nu mai pot să ridice fruntea tăbăcită spre mâine, căile li se împleticesc în negura bolnavă a minţii şi aleg... mediocritatea.
Se mint în fiecare zi, în fiecare clipă, se privesc ostentativ în oglindă şi-şi mângâie iluziile parşive. Sunt mici şi derutaţi într-o lume ce de mult îi depăşeşte. Sunt autohtoni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu