Conform principiilor sănătoase pe care am eu convingerea că le-am primit de acasă, a avea încredere în oameni nu înseamnă să trăieşti pe altă planetă. Cel puţin pentru noi, cei care ne considerăm decenţi şi demni de a fi prieteni. Cu siguranţă că valorile nu sunt aceleaşi pentru toţi şi la fel de cert că unii oameni s-au născut cu minciuna pe buze şi cu rânjete ipocrite.
Respir falsitate în fiecare zi şi asta începe să devină frustrant. Indiferent unde ai fi şi cât de bine dispus, te simţi poluat de prostie, răutate, invidie, minciună, laşitate.
Şi-atunci nu pot să nu mă întreb, deşi în van, unde au rămas bucuria, bunul simţ, sinceritatea, aprecierea, dorinţa de face lucruri bune şi frumoase, de a face o diferenţă? Sunt convinsă că fiecare dintre fidelii ipocriziei îmi vor da dreptate şi îşi vor pune aceleaşi întrebări pentru că falsitatea nu mai este doar un atribut ci însăşi viaţa lor.
Aceştia sunt oamenii care trăiesc din cărţile sfătoase, sau în limbaj popular visează cai verzi pe pereţi, şi îşi creează propria lor lume, nu una ”de vis”, nu una frumoasă, ci una în care duşmanii lor, adică cei pe care îi invidiază cu ardoare, cad seceraţi de prostia din jurul lor şi le lasă lumea picioare. Poate le-ar fi mai de folos să se accepte aşa cum sunt şi cu ceea ce au. S-ar putea să devină brusc fericiţi şi să râdă şi de altceva decât de oamenii din jurul lor.
Invidia... mâncătoare de suflete, aşa o văd eu. În loc să încerci să îţi dezvolţi o personalitate armonioasă este probabil mai uşor să râvneşti la ce are altul şi să faci răutăţi gratuite, să pretinzi şi să nu oferi nimic sau să oferi fals. Nu contează dacă acel lucru este pozitiv sau nu, dacă este reprezentativ sau nu, contează că altuia îi şade bine cu el. Nu contează ce se întâmplă în spate sau în continuare, ci doar ce se vede. Asta din punctul meu de vedere este superficialitate negativă. Şi o numesc astfel deoarece există şi o superficialitate pozitivă, aceea în care începe să ţi se rupă de cei mai sus şi mai jos menţionaţi. Dacă însă reptiluţele astea ar fi transpuse în viaţa persoanelor la ale căror ”bucurii” sau ”satisfacţii” râvnesc, ar fi foarte posibil să rămână dezamăgite şi să nu facă faţă întregului pachet, să îşi dorească să se întoarcă în papucii lor comozi şi să îşi dea seama că nu au ştiut să preţuiască ce au avut. Dar luaţi... e super ofertă!
Mda... ştiu că probabil dacă am fi toţi la fel şi am gândi la fel ceva nu ar fi în regulă, iar lumea s-ar întoarce cu susul în jos. Hm... nu, stai... lumea e cu susul în jos, principiile şi bunul simţ nu mai sunt lucruri de valoare ci piedici. Şi atunci despre ce scriu eu aici?
A! Da, despre sinceritate şi încredere... utopii fireşti ale oamenilor naivi. Din fericire, pot încă să mă consider unul dintre naivii norocoşi care pot să-şi numere prietenii pe mai mult decât degetele de la o mână.
Încrederea... mmm, în ce constă? În lucruri simple şi palpabile, care se văd, se simt şi care te fac să zâmbeşti. Când se pierde? Când apare desconsiderarea, adică lipsa de respect, indolenţa, răutatea, poate un pic de paranoia. Cât de uşor se poate câştiga? Păi, cred că este suficient să aduci un plus în viaţa cuiva, poate uneori doar un cuvânt sau o îmbrăţişare caldă şi sinceră, pentru ca celălalt să se deschidă zâmbitor. Cât de uşor se poate pierde? Foarte uşor, atunci când încalci limita bunului simţ, a intimităţii la care fiecare om are dreptul, când arăţi cu degetul înainte de a te uita în oglindă, când uiţi părţile bune şi te pierzi în temeri de care interlocutorul tău nu se face vinovat şi pe care nici măcar nu le-a creat căci ele vin din trecut, când îi scormoneşti viaţa şi o răstălmăceşti după bunul tău plac.
Nu spun că nu ar fi greu ca, atunci când oamenii fac lucruri similare sau au reacţii similare care te afectează într-o oarecare măsură, să nu-i cataloghezi la fel, să nu faci un tipar după care i-ai croi pe toţi. Este dificil să nu laşi trecutul să îţi afecteze raţionalul, dar este dificil şi să încerci să priveşti acea persoană ca înainte, fără a te întreba cu ce te va mai jigni mâine sau peste câteva ore.
Cât de uşor poţi să îţi recapeţi încrederea în cineva? Eh, foarte greu dacă nu chiar mission impossible, mai ales atunci când se persistă în greşeală. Un picuţ mai uşor poate atunci când persoana vrea să se corecteze şi îşi recunoaşte vina cu voce sigură şi ochii larg deschişi. Asta însă nu înseamnă că mâine trebuie să o ia de la capăt!
Căci pentru a te bucura de încrederea cuiva trebuie să fii sincer, iar dacă cealaltă persoană nu ştie sau nu vrea să aprecieze sinceritatea ta şi degajarea ce survine din simplitatea faptului că eşti o carte deschisă, înseamnă că nu merită nici măcar să îţi aduci aminte că v-aţi cunoscut vreodată.
Dacă atunci când un prieten are mai multă nevoie de tine îi întorci spatele, dacă atunci când are nevoie de încurajare nu faci altceva decât să împroşti cu noroi, atunci scara ta de valori şi principii are fisuri grave.
Despre cum să pierzi oamenii de lângă tine merită o listă de cinste :). Mă voi gândi la ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu